Fascismul - simbolulu negru al secolului XX — страница 9

  • Просмотров 17134
  • Скачиваний 482
  • Размер файла 73
    Кб

ordonat invadarea şi ocuparea Abisiniei (1935-1936), armata italiana a participat la războiul din Spania (1936-1939). Politica Italiei s-a apropiat mult de Germania; la 7 aprilie 1939 a invadat Albania, iar la 29 octombrie 1940 a atacat Grecia, urmărind să refacă Imperiul Roman). În Italia, unde s-a manifestat pentru prima oară totalitarismul de dreapta, au prevalat aspectele social economice şi naţionale. Mussolini a propus controlul statului asupra economiei cu scopul dezvoltarii uniforme a intregului teritoriu naţional. Asa s-a conturat regimul economic autarhic - asigurarea resurselor, a necesarului de producţie şi a desfacerii numai din economia internă. Sub raport organizatoric în economia italiană

s-a conturat corporatismul, bazat pe asociatii profesionale, asemanatoare breslelor medievale, dominate de marele capital. În concluzie sistemul italian, fascist, se baza pe unitate naţională şi autarhie economică, ceea ce-l va diferenţia de sistemul german. În comparaţie cu nazismul şi totalitarismul de tip bolşevic, fascismul italian a fost mai ponderat ceea ce a facut ca reacţiile democraţiilor burgheze să fie destul de slabe. După angrenarea Italiei în acţiuni externe şi mai ales după intrarea ei în război alături de Germania, sprijinul popular s-a redus simţitor. Implicarea Italiei în acţiuni care depăşeau resursele şi

posibilităţile sale au dus la căderea regimului fascist în 1943. § 3. Apariţia fascismului în Germania Spre sfârşitul primului război mondial în Germania au izbucnit tulburări sociale care au culminat cu abdicarea împăratului Wilhelm II (9-XI-1918), fuga acestuia în Olanda şi proclamarea Republicii de la Weimar, ai cărei conducători au semnat la 18 noiembrie capitularea Germaniei. Pentru soldaţii germani a fost greu să înţeleagă recunoaşterea înfrângerii Germaniei şi asta a generat mitul "trădării" şi al "loviturii pe la spate". Anarhia internă, provocată de criza social economica, a fost

accentuată în Germania de demobilizarea armatei, tulburările punând în pericol regimul republican. După crearea Partidului Comunist German (decembrie 1918) condus de Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg si Ernst Thalmann, s-au desfăşurat "revoluţii bolşevice" la Bremen, Hamburg şi în Bavaria. La revolutia din Bavaria a participat şi Adolf Hitler, la momentul respectiv caporal al armatei germane, decorat pe frontul de vest, membru al PC din Bavaria şi şeful secţiei de propagandă din Munchen. Un an mai târziu părăsea PC şi participa la înfrângerea revoluţiei. În 1921, sprijinit de unii ofiţeri, soldaţi şi intelectuali a creat

Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German (NSDAP). Între apropiaţii lui s-au aflat de la început Hermann Goring, erou aviator din primul război mondial şi Ernst Rhome - creatorul Trupelor de asalt (SA). La 9 noiembrie 1923, Hitler şi tovarăşii săi au organizat o lovitură de stat la Munchen, cunoscută sub numele de "Puciul berii". Încercarea a eşuat iar Hitler a fost închis. Anii de detenţie au fost folosiţi de Hitler pentru a scrie "Mein Kampf", "lucrarea de căpătâi" a ideologiei naziste, care a cunoscut o răspandire destul de largă în rândul poporului german pe fondul crizei, al umilinţei impuse de Tratatul de la

Versaiiles, al neputinţei Republicii de la Weimar de a remedia situaţia şi mai ales al implicaţiilor crizei economice din 1929-1933. Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns, o reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general, la Revoluţia din Octombrie şi leninism în special. Fără acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, totuşi au fost