Fascismul - simbolulu negru al secolului XX — страница 8

  • Просмотров 9533
  • Скачиваний 458
  • Размер файла 73
    Кб

cele din urma la asasinarea conducătorului acestuia, Enrico Matteoti. În fruntea partidului a fost promovat Benito Mussolini, directorul ziarului "Avanti". În 1919 în PSI existau trei curente: 1. curentul social democrat reprezentat de Serrati, Turati si d'Aragora; 2. curentul de stânga condus de Antonio Gramsci şi Palmiro Togliati; 3. curentul naţionalist-socialist, reprezentat de Mussolini, d'Anunzio, Umberti şi Scopa. Fascismul italian beneficia mai curând de o presă loială în anii '20, şi chiar în anii '30, cu excepţia celor care ţineau de liberalismul de stânga. După înfiinţarea Internaţionalei a III-a, Partidul Socialist Italian s-a destrămat.

Mussolini a fundat Partidul Naţional Italian (Fascist) cu o ideologie bazată pe "unitatea de luptă" - fascim ("Fascio di combattimento") care-şi propunea renaşterea naţionala şi dezvoltarea economică. În 1921 s-a desprins din PSI Partidul Comunist, adversar celui fascist. În contextul politic destul de tulbure al anului 1922, în octombrie, Mussolini a declanşat "Marşul asupra Romei" antrenând mari mase de oameni: şomeri, tineri, unii chiar din rândurile social democraţilor şi ale comuniştilor. La 29 octombrie 1922 regeleVittorio Emmanuele al III-lea, l-a numit pe Mussolini şeful guvernului, instaurandu-se astfel regimul fascist în Italia

în absenţa unor alegeri parlamentare. Ajuns în fruntea statului, Mussolini a subordonat propriului control instituţiile acestuia; a folosit în acest scop serviciile miliţiilor fasciste, OVRA-Organizatia voluntară pentru represiunea antifascismului şi a numit membrii ai partidului fascist în funcţiile cele mai importane. El şi-a dat titlul "Il Duce". Măsurile luate de regimul fascist au fost: ·         a incercat să controleze marele capital şi să stavileasca abuzurile şi corupţia; ·         a luat măsuri împotriva Mafiei; ·         a realizat

Concordatul cu Papa (Lateran, 1929); ·         a susţinut dezvoltarea învăţământului; ·         a susţinut dezvoltarea economică unitară a ţării şi refacerea căilor de comunicaţii. De altfel, fascismul italian, care a continuat procesul de unificare a Italiei început în secolul nouăsprezece, formând astfel un guvern mai puternic şi mai centralizat, a avut oarecare realizări. De exemplu, a fost singurul regim italian care a suprimat cu succes mafia siciliana şi camorra napolitană. Totuşi, semnificaţia sa istorică constă nu în realizările sale, ci în

rolul său ca iniţiator global al noii versiuni triumfătoare a contrarevoluţiei. Mussolini 1-a inspirat pe Hitler, şi Hitler nu a evitat niciodată să recunoască aceasta. Pe de altă parte, fascismul italian a fost şi a rămas multă vreme o anomalie printre mişcările de dreapta radicale în atitudinea sa de tolerare, chiar a unui anumit gust pentru "modernismul" artistic de avangardă, cit şi în alte privinţe - de menţionat lipsa totală, până în 1938, din ideologia lui Mussolini a rasismului antisemit. Prin programele aplicate a fost diminuat şomajul astfel ca în 1927 Italia ieşise din criza postbelică. Pentru eliminarea totală

a şomajului a luat avânt industria constructoare de maşini şi ramurile legate de producţia de război. S-au dezvoltat fabricile de armament, industrial aeronautică, navală şi petrochimică. Datorită programelor economice adoptate, criza economică din 1929-1930 a afectat mai puţin Italia decât celelalte ţări. Toate aceste măsuri au asigurat regimului fascist popularitate. Propaganda nazistă coordonată de Gabriele d'Anunzio şi Edmondo de Amicis urmărea să reincie în sufletele italienilor mândria de a fi urmaşi ai romanilor, odinioară stăpânii lumii. Din dorinţa de a demonstra Lumii că Itallia devenise o mare putere, Mussolini a